Pedagog de școală nouă

Premiera a avut loc pe 30.04.2023

Să explici… Ce să explici ? Să exiști. Să asculți. Să vezi cu inima. Să asculți, să vezi, să înțelegi VIAȚA…

Sper că încă mai învăț cu fiecare spectacol sa fiu un regizor normal, un bun povestitor. Se spune despre un spectacol că e bun atunci când nu se vede regia. Un lucru este clar: teatrul nu dă răspunsuri, ci pune întrebări. Se ridică cortina, s-a născut povestea, se lasă cortina – spectacolul a dispărut, rămâne EMOȚIA…

Suntem bombardați zilnic cu tot felul de inepții…Trăim într-o lume nebună-nebună, o lume întoarsă pe dos. O lume în care copiii îi imită pe cei mari … părinți, bunici, vecini, lumea de pe stradă… Trăim într-o  distopie în care se amestecă Urmuz, Caragiale, Kafka… ! Cine trage semnalul de ALARMĂ? Cum educăm generația de mâine? Poate TEATRUL să transmită o minimă morală ? Veniți să vedeți spectacolul PEDAGOG DE ȘCOALĂ NOUĂ…lumea lui Caragiale! Cred și am încă speranța că lumea își va reveni din această goană și vânare de…vânt.

Poate poveștile spuse simplu și curat, fără modernizări excesive, pot păstra candoarea copilăriei… Voi continua să spun povești împreună cu cei fără de care nu există TEATRUL, ACTORII !!!

Sper că am adăugat încă o filă la povestea fără de sfârșit a copilariei, adolescenței…Vă aștept la TEATRU !–  a dorit să menționeze regizorul Geo Balint.

Scroll to Top
Sari la conținut