„Propunerea scenică plasează acțiunea într-un spațiu concret: o deltă, în care un grup de turiști gălăgioși pătrund, tulburând liniștea și afectând mediul. Râma, personaj imaginat, este o reprezentare a vocii naturii, care îi admonestează și îi critică pe intruși pentru atitudinea lor. Totodată, îi introduce în atmosfera fantastică, împărtășindu-le povestea puișorilor de rață din cuib. Prin scufundarea bărcii de către râmă, turiștii ajung într-un alt decor, unde se compune acțiunea din lumea păsărilor. Rața-mamă clocește ouăle, din care apar, pe rând, trei pui frumoși de rățușcă; dar ultimul ou, cel mai mare, se încăpățânează să se spargă. Când, în sfârșit, se hotărăște să iasă în lume, rățoiul îi uimește pe toți cu aspectul ieșit din comun, cu vocea, dar și cu talentul la înot.  Pentru că nu este agreat de societate (Rața spaniolă îl exclude din clubul de dans, celelalte rațe îl alungă), pleacă în lume, singur și trist. Șansele lui de-a fi acceptat sunt, rând pe rând, spulberate:  nu se poate împrieteni cu câinele Hector, pentru că vânătorul, văzându-l urât, crede că ar fi bolnav), nu este admis nici în lumea artistică, alături de Găină și de Motan, nu numai pentru că nu are aptitudini (nu știe să danseze, să cânte, nici măcar la vreun instrument), ci pentru că ar putea răspândi o molimă. Cuprins de disperare și de vicistitudinile vremii, conștientizează situația fără ieșire în care se află când își vede chipul reflectat în oglinda apei. Renunțarea la viață îi este imposibilă prin chiar talentul său: “Eu știu să înot!…” Când gerul părea să-i încremenească ultima suflare, un cârd de lebede aflate în zbor (printre care se afla însăși mama lui) îl descoperă și îl salvează.

Spectacolul “Aventurile unui rățoi” are o fină țesătură a două fire creatoare: grija față de natură și acceptarea altor entități, trecând peste diferențe. Ambele converg către sentimente absolut umane, de iubire, înțelegere și armonie.”–  a menționat regizorul Daniel STANCIU.